Anul acesta aş dori să discutăm câteva amănunte în plus într-o primă parte, apoi voi deschide în partea a doua o serie de răspunsuri la întrebări ale cititorilor, pe care şi eu mi le-am pus frecvent de-a lungul timpului şi studiilor mele. Deschiderea cerurilor era până acum – şi mai este încă pentru majoritatea celor interesaţi – o periodă foarte scurtă de timp. Toate perioadele scurte din trecut – uneori chiar o zi, nu o perioadă de mai multe zile – în care spuneam noi că ”sunt cerurile deschise”, devin treptat din ce în ce mai mari: de la o zi – la o perioadă din ce în ce mai lungă. Pentru că, aşa cum s-a explicat de multe ori, nu cerurile sunt închise sau deschise – ca un fel de fenomen fizic, aşa cum se deschide o uşă, o poartă – ci forţele noastre energetice au condiţii din ce în ce mai largi de manifestare: în primul rând creşterea vibraţiei medii zonale, sub puterea căreia se dezvoltă în mod arhetipal întreaga noastră corporalitate. Energiile şi vibraţiile înalte ne oferă perioade de:

   Discuţiile legate de creştinarea poporului dac în general – şi în particular legate de creştinarea lui de către apostolul Andrei, vor fi întotdeauna şi multe, şi vor fi prilejuri de controverse. Şi ştim deja bine asta. Pe de altă parte cineva spunea – şi mi s-a părut foarte adevărată exprimarea cu privire la religia noastră: “Trăim în tradiţia altui popor”: cu alte cuvinte mulţi români spun azi exact acelaşi lucru - “Nu cred în Dumnezeul evreilor – Dumnezeul în care cred eu este bun, este iubitor, este iubirea întruchipată, care nu pedepseşte, ci ne învaţă şi ne întăreşte prin tot ceea ce ne dă şi prin tot ceea ce nu ne dă!” Şi aşa şi este de fapt, acesta este Dumnezeul în care credem azi – chiar dacă părinţii şi bunicii noştri au trăit cu frică de Dumnezeu, şi nu în iubire de Dumnezeu... Asta simţim azi mulţi români, iar în vremurile ce vor veni o asemenea încredinţare înălţătoare se va întări tot mai mult. Asta e cert. Azi mulţi români evită să se numească pe ei înşişi ortodocşi: pentru că o ortodoxie ar trebui să reflecte ceva din străfundurile sufletului omenesc, care irumpe ca o încredinţare vitală... De fapt cei care cred în iubirea lui Dumnezeu sunt, cred eu, cei mai ortodocşi... Încrezători în dreapta credinţă. În continuare la ideea de mai sus, omul acela spunea: un popor care nu cunoaşte, prin studiu individual, rădăcinile religiei proprii, nu-şi va cunoaşte cu adevărat religia proprie. Şi eu cred că are dreptate. Nu ne atrage să studiem mai mult. Omul o practică prin obişnuinţa lumii cunoscute de el, fără conştienţa superficialităţii actului în sine. După ureche, cum spun românii. Noi nu studiem Vechiul Testament sau cărţile de sorginte iudee, nu avem înţelegerea celor aduse de Moise şi a tuturor personalităţilor iudee. Spunem că suntem creştini, că nu suntem iudei – şi este mult adevăr în asta, totuşi Iisus a spus clar că nu a venit să desfiinţeze legea anterioară (legea lui Moise), ci a venit s-o împlinească. Aşadar cel ce crede în Iisus ar trebui să ştie ce cuprind şi restul scrierilor religioase pe care Iisus nu le-a negat, nu le-a desfiinţat.